De o lună de zile ne confruntăm cu ceva
nemaiîntâlnit: școlile sunt închise de pe 11 martie, părinții stau în casă cu
copiii și nu știm încă cât va mai dura această situație.
Cât timp stăm în casă împreună cu
familia, am putea foarte bine să întărim relațiile pe care le avem cu cei dragi.
Cum facem acest lucru? Comunicăm mai mult, ne jucăm, realizăm tot felul de activități
împreună, ne cunoaștem mai bine. În perioada aceasta nu trebuie să ne limităm
doar la a rezolva sarcinile date de învățător/profesor, ci putem să facem cât
mai multe lucruri interesante.
Vin cu o listă de activități pe care le
puteți realiza cu copiii, în casă:
1.
Gătim, de la mic la mare!
Copiii vor fi foarte săritori când le
veți propune să gătiți împreună și, de ce nu, să aranjați masa. Faceți-i ajutoarele
voastre sau schimbați rolurile și lăsați-i pe ei să gătească, bineînțeles,
ajutați de dumneavoastră. Începeți cu ceva dulce. Cine nu își amintește cu drag
de șorțul plin de făină, nu mai spun de toată bucătăria, și de cât de bine s-a
simțit când frământa aluatul? După ce
ați gătit împreună, alegeți un loc în care veți servi masa. Pentru un impact mai
mare, puteți folosi
balconul. Treaba nu este încheiată! Aranjați împreună farfuriile, tacâmurile,
paharele pentru a avea o masă pe cinste. Le puteți explica copiilor care sunt
manierele la masă, ce este bine să facă și ce nu.
2.
Grădinărim împreună
Dacă nu aveți flori în casă este
momentul prielnic să ”plantați”! Aveți nevoie de un ghiveci, pământ și semințe
de flori. Lăsați copiii să umple ghiveciul cu pământ, să pună semințe și apoi
să le ude. Discutați despre necesitățile unei plante (pământ, apa, lumină) și
ce se întâmplă dacă nu le îndeplinim.
Sigur, nu ne limităm doar la a planta
flori. Le putem îngriji pe cele din casă sau pregătim curtea pentru primăvară,
în caz că nu ați făcut-o deja.
3.
Experiment - Evoluția unei plante
Dacă tot am vorbit de plantat, puteți
realiza și experimente: într-un pahar de plastic transparent puneți pământ,
două-trei boabe de fasole, apă și apoi lăsați-le la lumină. Realizați un
calendar al plantei: în fiecare zi copiii desenează sau scriu evoluția ei.
Vă garantez că vor fi foarte încântați.
Activitatea am realizat-o și la școală. În fiecare pauză copiii luau paharele,
vorbeau cu plantele, le citeau și observau schimbările. După o
săptămână le-au luat acasă pentru că boabele de fasole au crescut foarte mult și
trebuiau mutate în pământ.
4.
Teatru la noi acasă
Cine a spus că nu putem să avem teatru
acasă? Ei bine, se poate! Cu ajutorul jucăriilor lăsați copiii să își creeze
propria piesă de teatru. Vor fi foarte bucuroși. Așezați-vă frumos în fața
scenei și așteptați cuminți povestea copiilor. Veți fi uimiți de cât de interesant
este firul narativ, ce personaje au ales, ce caracteristici au și cum se va încheia piesa.
Succes!
0 Comentarii